Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț
Despre Muzeu
Cunoscută ca locuinţa directorului Şcolii nr. 1 de băieţi, clădirea Muzeului de Etnografie Piatra-Neamţ, construită în anul 1924 în stil neoromânesc, este monument istoric.
Bazele colecţiei datează de la mijlocul secolului trecut, când – odată cu ridicarea barajului de la Bicaz – un grup complex de cercetători a studiat zona ce urma să fie acoperită de apele lacului de acumulare. O parte dintre piesele colecționate cu această ocazie au făcut parte din colecţia de la Durău, de unde au fost transferate la Piatra-Neamţ şi parţial integrate în prima expoziţie de etnografie, în 1974.
În 1980 s-a deschis Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ în sediul actual. De-a lungul timpului, patrimoniul instituţiei a fost îmbogăţit prin numeroase achiziții și donaţii, depăşind astfel 5000 de piese.
Expoziția actuală are ca tematică Anotimpurile satului. Pentru introducerea vizitatorilor în lumea rurală a fost reconstituit un interior de casă de la sfârșitul secolui al XIX-lea, așa cum era în județul Neamț. Celelalte săli de expoziție ilustrează principalele ocupații și sărbători de peste an și scot în evidență o parte dintre cele mai valoroase piese ale muzeului. Astfel costumele tradiționale de sărbătoare, textilele de interior, diversele obiecte care demonstrează arta prelucrării lemnului, recuzita pentru obiceiurile de iarnă, pun în evidență bogăția tradițiilor populare din această zonă. La reconstituirea atmosferei satului nemţean interbelic, contribuie și reproducerile după clişeele pe sticlă realizate de Adolph Chevallier (1861-1963), cel mai renumit fotograf din Piatra-Neamţ şi furnizor al Curţii Regale a României.