Anunțuri

Program și Tarife

Bienala Națională de Arte Plastice „Lascăr Vorel”, ediţia a XVI-a (2019)

Complexul Muzeal Complexul Muzeal
25 oct '19 - 6 ian '20
Muzeul de Artă Piatra-Neamț
Înapoi la pagina anterioară

 De peste două decenii, toamna, în an impar, FUNDAŢIA VOREL PIATRA NEAMŢ organizează, una din cele mai prestigioase manifestări naţionale de artă plastică: Festivalul Concurs Bienala Naţională de Artă Plastică „LASCĂR VOREL”. De-a lungul celor 22 de ani am avut aceeaşi devotaţi şi fideli parteneri Complexul Muzeal Județean Neamţ prin Muzeul de Artă și Filiala Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Ediţia din 2019, cea de a XVI-a, realizată cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ, se adresează pictorilor, sculptorilor şi graficienilor, absolvenţi ai universităţilor de artă, membri ai U.A.P. din România.

Au raspuns invitaţiei 133 artişti care etalează în sălile Muzeului de Artă din Piatra-Neamț 178 lucrări. Faptul că artiști premiaţi şi nominalizaţi la ediţiile precedente sunt prezenţi pe simeze şi anul acesta este o dovadă a importanței pe care a dobândit-o Bienala de la Piatra Neamt.

Programul manifestărilor cuprinde vernisajul expoziţiei “Bienala de Arta Plastică “Lascăr Vorel” Piatra- Neamţ şi festivitatea de premiere.

Juriul care va stabili și decerna Marele Premiu al Bienalei și premiile de pictură, grafică și sculptură este format din: prof. univ. dr. Liviu Suhar (pictor), prof. univ. dr. Constantin Catargiu (grafician), prof. univ. dr. Neculai Păduraru (sculptor), prof. dr. Vasile Duda (istoric şi critic de artă), prof. Costin Neamțu (pictor).

Anunțarea premiilor și vernisajul expoziției celei de a XVI-a ediții a Bienalei Naționale de Artă plastică ”Lascăr Vorel” vor avea loc la Muzeul de Artă Piatra-Neamț, vineri 25 octombrie 2019, ora 17:00.