Anunțuri

Program și Tarife

Zilele Cetății Neamț

Complexul Muzeal Complexul Muzeal
1 iul '22 - 3 iul '22
Muzeul Cetatea Neamț Târgu-Neamț
Înapoi la pagina anterioară

       Iniţiate în anul 2007 de către autorităţile oraşului Târgu Neamţ, manifestările culturale cu caracter comemorativ dedicate lui Ştefan cel Mare sunt organizate la începutul celei de-a doua luni a verii, în jurul datei de 2 iulie.

               Activităţile propuse şi organizate până în prezent de către muzeu au fost, de obicei, diferite de ceea ce îşi propune Primăria, interesată mai mult de aspectele cu caracter câmpenesc şi electoral. Astfel, dacă discursurile şi spectacolele de muzică şi dansuri populare sunt domenii preferate de aleşii locali, reînnodarea unor obiceiuri şi tradiţii, prezentarea unor tipuri de personaje şi poveşti medievale, expoziţiile şi prezentările de cărţi, spectacolelel de teatru, muzica şi dansul medievale, concursurile şi animaţia de carnaval, simpozioanele etc sunt avute mereu în vedere de instituţia ce administrează cunoscutul monument istoric din dorinţa de a aduce în faţa publicului activităţi cât mai interesante şi de calitate.