Expoziție de pictură – EUGEN CRĂCIUN: „IN MEMORIAM / PARCURS VIZUAL RETROSPECTIV”
Începând cu 5 martie 2024, orele 17.00, Muzeul de Artă Piatra-Neamț invită iubitorii de artă la deschiderea expoziţiei dedicate maestrului Eugen Crăciun. La peste 100 de ani de la naştere şi la 23 de ani de la trecerea sa în neființă, evenimentul îl readuce în memoria publicului pe cel care a fost un mare artist, creator de forme vizuale.
Pe simezele Muzeului de Artă Piatra-Neamț, vor fi prezentate peste 40 de lucrări din toate perioadele sale de creaţie, însumând lucrări din colecția familiei artistului dar şi lucrări din colecţia patrimoniul muzeal nemţean, ce reflectă evolutiv toate perioadele sale de creație, cu tendințe care îl încadrau pe artist în realismul magic și neoexpresionism.
Născut la Piatra Neamţ, Eugen Crăciun a trecut printr-o aleasă educaţie, primită în academiile de artă de la Iaşi şi Bucureşti, la clasa maestrului Corneliu Baba şi Alexandru Ciucurencu. Treptat, la București, se îndreaptă spre un drum propriu, asimilând și experimentând influențele artei româneşti de după 1960, preluând însă, şi ducând mai departe, prin abordări absolut personale, curente moderniste europene sau integrându-se original postmodernismului prin ultima sa perioadă de creaţie.
În cadrul vernisajului va vorbi scriitorul și criticul de artă Lucian Strochi, și vor fi prezentate, de către pictorul Daniel Crăciun (fiul artistului), catalogul dedicat expoziţiei, cu lucrări încă nereproduse până acum, dar şi cele două albume ale monografiei artistice integrale a lui Eugen Crăciun apărute între 2005 şi 2011. Expoziţia organizată sub egida Compexului Muzeal Național Neamț, şi iniţiată de fiul artistului (pictorul Daniel Crăciun) – este un arc peste timp amintind de cea organizată de artist la Muzeul de Artă Piatra-Neamț, în timpul vieţii sale, în anii 1980.
Expoziția va putea fi vizitată in perioada 5-30 martie, între orele 9.00- 17.00.