Restaurări și Restauratori
În ziua de 26 iunie 2024, de la ora 17, la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni Piatra – Neamț va avea loc cea de-a doua ediție a Proiectului Cultural Restaurări și Restauratori, proiect care se desfășoară sub spectrul cunoașterii obiectului de muzeu, ca rezultat al cercetării de laborator, dar și sub spectrul recunoștinței față de specialistul restaurator sau conservator, prin contribuția adusă pentru salvarea bunurilor culturale de patrimoniu prin restaurare și conservare.
Proiectul este inițiat de Laboratorul de Restaurare-Conservare al Complexului Muzeal Național Neamț și se derulează în parteneriat cu Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, iar la eveniment vor lua parte peste 40 de cercetători, experți în restaurare ceramică, sticlă, metal, pictură, lemn, textile, carte veche sau document, etc.
În cadrul programului vor fi abordate subiecte diferite: primul va aduce în atenția publicului rezultatele obținute de colectivul Laboratorului de Restaurare-Conservare al Complexului Muzeal Național Neamț, rezultate prezentate în expoziția de postere Restaurarea și Conservarea bunurilor culturale de patrimoniu, care este găzduită de Muzeul de Artă Piatra-Neamț. Expoziția de postere a fost concepută astfel încât să evidențieze actualele direcții de cercetare, precum și potențialul de extragerea informației științifice din punct de vedere arheologic, istoric, material sau cultural.
Un alt subiect abordat în cadrul programului va fi legat de specialistul din laboratorul muzeal – cercetătorul, investigatorul, conservatorul sau restauratorul. Aici, va fi subliniată atât misiunea importantă care revine personalului din muzeu pentru a completa istoricului profesiei practicată în România, respectiv de a identifica acele persoane care au contribuit la salvarea patrimoniului muzeal, în special după înființarea Sistemului Românesc pentru Conservare, Restaurare și Investigarea a Patrimoniului Cultural, cât și resursele necesare din punct de vedere teoretic și practic pentru formarea profesională a tinerilor specialiști în restaurare-conservare.
Pentru a sublinia importanța obiectului de muzeu, ca zestre patrimonială, și specialistul dedicat profesiei, Laboratorul de Restaurare – Conservare al Complexului Muzeal Național Neamț a realizat un material documentar care aduce în atenția comunității nemțene istoricul Restaurării în județul Neamț, istoric legat de restauratorii trecuți în eternitate: Aurel Buzilă, Mircea Răsvan Ciacâru, Petru Arhire și Marița Spătariu. La realizarea materialului documentar au contribuit specialiștii din cadrul Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, prin muzeograf Loredana Gafincu, Dan Mihăilescu și Sef Sectie dr. Ionuț Grădianu, din cadrul Muzeului de Științe Naturale Piatra Neamț.
Prin subiectele abordate, Proiectul Cultural Restaurări și Restauratori capătă noi valențe prin aducerea în atenția publicului a debutului investigării științifice în România și a modului în care au fost puse bazele înființării laboratoarelor muzeale. Menționăm aici, demersul făcut de Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, prin doamna dr. Petronela Fotea, în calitate de președinte, și al dlui. Dan Octavian Paul pentru a marca anul viitor amplu împlinirea a 50 de ani de la înființarea Sistemului Românesc pentru Conservare, Restaurare și Investigare a Patrimoniului Cultural din România. Iar, referitor la evoluția laboratoarelor regionale, de la înființarea celor 8 laboratoare conform legii 163 din anul 1974, invitatul special al evenimentului organizat de Complexul Muzeal Național Neamț este dl. expert în restaurare metale Leonard Ionescu, Șef Laboratorul de Restaurare-Conservare al Muzeului Olteniei Craiova, care va prezenta un material cu stadiul actual al laboratorului, după 49 de ani de la înființare.
Ultimul subiect care va fi abordat în cadrul întâlnirii va face referire la specialiștii care au contribuit la autentificarea și conservarea – restaurarea bunurilor culturale de patrimoniu și atribuirea Diplomelor de Onoare din partea Asociației Conservatorilor și Restauratorilor din România unor personalități în investigarea științifică și restaurarea bunurilor culturale de patrimoniu. Anul acesta, personalitățile propuse pentru acordarea diplomelor de onoare sunt dr. fizician Ana Maria Vlad, expert în investigații fizico-chimice și cercetător științific dr. ing. Carmen Marian, expert în restaurare textile.
Momentul festiv va fi amplificat de emoția retrăirii activităților profesionale care vor fi proiectate prin imaginile preluate de la membrii Asociației Conservatorilor și Restauratorilor din România, moment conceput pentru a încununa obiectul de muzeu și specialistul, creând noi atribute corespondente între trecut și prezent.
Organizatori:
Director dr. Ciprian -Dorin Nicola, Complexul Muzeal Național Neamț
Director adjunct științific dr. Mihaela Cristina Verzea
Șef Serviciu Laboratorul de Restaurare-Conservare dr. Otilia Mircea