Dan Monah
Domnia sa a reprezentat una dintre personalitățile marcante ale arheologiei preistorice, care și-a dedicat cea mai mare parte din activitatea profesională cercetării și valorificării patrimoniului de excepție al neo-eneoliticului românesc, îndeosebi al complexului cultural Precucuteni-Cucuteni.
Dan Monah s-a născut la Mogoșești-Siret (județul Iași). În perioada tulbure care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial s-a stabilit la Piatra-Neamț, unde de altfel – între 1956-1960 – a și urmat cursurile Liceului Petru Rareș. Ulterior, în între 1963-1968, a frecventat cursurile de zi ale Facultății de Istorie și Filosofie ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, secția Istoria României, sub-secția Istorie Veche și Arheologie.
Imediat după terminarea facultății a activat pentru scurt timp ca profesor de istorie la Liceul Militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc. Începând cu toamna anului 1969 a devenit muzeograf în cadrul unor prestigioase instituții de profil din țară precum Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț, Muzeul de Istorie din Bicaz și Muzeul de Istorie din Bacău. Din anul 1986 a ocupat funcțiile de arheolog și apoi de cercetător științific (parcurgând toate gradele) la Institutul de Istorie A.D. Xenopol, iar din 1990 la Institutul de Arheologie, ambele din Iași.
În anul 1995 domnului Dan Monah i-a fost acordat titlul științific de doctor în istorie pentru teza intitulată Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni, realizată sub îndrumarea regretatului academician Mircea Petrescu-Dîmbovița. Lucrarea de excepție elaborată ulterior, ce constituie practic cea mai reprezentativă sinteză privind plastica antropomorfă și religia cucuteniană, a fost tipărită într-o primă ediție în anul 1997 și reeditată în 2012 într-o variantă revizuită și adăugită. Regretatul specialist comemorat a făcut parte din numeroase comisii doctorale, iar în anul 2004 a devenit conducător de doctorat, calitate în care a îndrumat – cu exigența-i binecunoscută – activitatea doctoranzilor săi în cadrul Institutului de Arheologie din Iași al Academiei Române.
Ca urmare a competenței sale profesionale deosebite, doctorul Dan Monah a făcut parte dintr-o serie de organisme naționale și internaționale de prestigiu în domeniul arheologiei, fiind membru al comisiei pentru neolitic al lʼUnion Internationale des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques, membru al European Association of Archaeologists, membru al The Research Centre for the Archaeology of Central and Eastern Europe al Universităților din Durham și Newcastle (Marea Britanie), membru al Federación Iberoamericana de Sociedades de Defensa del Patrimonio Geológico y Minero (FISDPGYM), secretar științific al Centrului Internațional de Cercetare a Culturii Cucuteni din Piatra-Neamț, membru al consiliilor științifice ale Institutului de Arheologie din Iași și respectiv Complexului Muzeal Județean Neamț. De asemenea, domnia sa a fost co-editor al prestigioasei colecții de specialitate Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, din cadrul Complexului Muzeal Județean Neamț, membru în comitetul de lectură al revistei Memoria Antiquitatis, membru în colegiile de redacție ale revistelor Arheologia Moldovei, Memoria Antiquitatis, Carpica și Studia Historica. Analele Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Unele dintre cele mai importante proiecte derulate cu succes de-a lungul activității sale profesionale i-au adus doctorului Dan Monah cele mai înalte distincții în domeniul valorificării publicistice și respectiv expoziționale a patrimoniului complexului cultural Precucuteni-Cucuteni. Astfel, în anul 1987 i-a fost acordat de către Academia Română premiul Vasile Pârvan în urma publicării (în colaborare) a volumului Așezările culturii Cucuteni din România. În 2003 a fost distins cu premiul Adrian Rădulescu, al Ministerului Culturii și Cultelor, pentru proiectul expozițional și catalogul ce îl însoțește, intitulate Poduri-Dealul Ghindaru. O Troie în Subcarpații Moldovei, realizat în colaborare cu o echipă de specialiști din cadrul Muzeului de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț. De asemenea, doctorului Dan Monah i se datorează și capitolul referitor la religia și arta cucuteniană din cadrul catalogului Primul muzeu Cucuteni din România (apărut pînă în prezent în două ediții), ce a completat proiectul de management muzeal (realizat în colaborare de Gheorghe Dumitroaia, Constantin Preoteasa, Roxana Munteanu și Dorin Nicola) finalizat prin crearea în anul 2005 a Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni din Piatra-Neamț, demers distins cu premiul Iulian Antonescu de către Ministerul Culturii și Cultelor. Tot acum prodigioasa activitate a personalității comemorate a fost recunoscută și răsplătită prin acordarea de către instituția ministerială menționată a Diplomei de merit pentru activitate în domeniul cercetării arheologice.
De-a lungul carierei sale, începând cu anul 1969, doctorul Dan Monah a participat ca membru în colectiv sau responsabil de șantier la cercetările arheologice din stațiunile de la Brășăuți, Ghelăiești, Vermești, Petricani, Târgu Ocna, Văleni, Izvoare, Lunca, Prohozești, Solca, Mitoc, Mărgineni și Poduri. Situl de la Mărgineni a fost investigat integral, în timp ce tell-ul calcolitic de la Poduri a beneficiat în cele trei decenii și jumătate de la descoperirea sa de cele mai ample cercetări, inclusiv în plan pluridisciplinar, el constituindu-se totodată într-un veritabil șantier-școală, pe care s-au format o serie de arheologi tineri preocupați de descifrarea enigmelor cucuteniene. De asemenea, regretatul specialist comemorat a participat, în calitate de invitat, la investigațiile arheologice de la Putinești III (Republica Moldova), Wettolsheim și Rosheim (Franța). Patrimoniul cultural descoperit în urma săpăturilor proprii – remarcabil prin cantitatea, calitatea și diversitatea sa – îmbogățește în prezent colecțiile unor prestigioase unități muzeale din țară, între care amintim Muzeul de Istorie și Arheologie și Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, ambele din Piatra-Neamț, Muzeul de Istorie din Bacău, Muzeul de Istorie din Botoșani, Muzeul Civilizației Cucuteni din Iași ori Muzeul Național de Istorie a României din București.
În mod firesc, un astfel de patrimoniu i-a oferit descoperitorului posibilitatea organizării unor expoziții (în colaborare) deosebit de interesante, dedicate în special artei cucuteniene, dar și tell-ului de la Poduri, căruia i-a consacrat cea mai mare parte din activitatea sa de teren și care, la rându-i, l-a recompensat prin prisma rezultatelor de importanță științifică excepțională pe care le-a furnizat.
Dornic să-și îmbogățească permanent volumul de cunoștiințe, doctorul Dan Monah a beneficiat în ultimele două decenii de o serie de stagii de documentare găzduite de prestigioase instituții de specialitate de peste hotare, la Chișinău, Paris, Londra, Cardiff, Durham, Exeter, Oxford, Cambridge, Barcelona, Mainz sau în Anatolia (Tüz Gölu).
Totodată, vasta sa experiență profesională a putut fi împărtășită prin intermediul conferințelor pe care le-a susținut cu diferite prilejuri în cadrul unor reputate centre universitare și de cercetare din țară (Iași, Galați, Piatra-Neamț) sau din străinătate (Heidelberg, Durham, Londra, Oxford, Cambridge, Paris).
În aceeași ordine de idei, amintim aici și sprijinul de natură științifică pe care l-a oferit pentru realizarea câtorva filme documentare.
În ultimii ani doctorul Dan Monah a derulat – în calitate de director sau de membru al unor granturi naționale și internaționale – ample proiecte de cercetare, prin intermediul cărora a reunit laolaltă instituții și personalități de prestigiu din țară și din străinătate. Rezultatele spectaculoase obținute în urma acestor demersuri (ce au implicat săpături arheologice, vizite de documentare, organizări și participări la manifestări științifice sau apariții editoriale) au contribuit în mod substanțial la îmbogățirea cunoștiințelor referitoare la teme complexe precum religia și arta cucuteniană ori exploatarea și valorificarea sării în preistorie.
De-a lungul timpului, în momente jubiliare, regretatul specialist comemorat a organizat (în colaborare), îndeosebi la Piatra-Neamț și Iași, o serie de colocvii naționale și internaționale, a căror tematică viza în principal complexul cultural Precucuteni-Cucuteni. Adeseori aceste manifestări au fost însoțite de volume de o înaltă ținută științifică, ce au reunit contribuțiile participanților, dar și ale altor specialiști. De asemenea, doctorul Dan Monah a fost invitat la numeroase reuniuni științifice organizate în țară și străinătate, având adeseori calitatea de moderator și principal animator al dezbaterilor. Între acestea le amintim pe cele de la Chișinău, Châlons-sur-Marne, Compiègne, Lons-le-Saunier, Bratislava, Istanbul, Treignes, Liège, Esslingen, Durham, Cambridge, Cardiff, Talʼjanky, Kiev, Sigüenza, Provadia, Varna, dar și București, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Suceava etc.
Promotor al cercetării arheologice moderne, cu valențe interdisciplinare, doctorul Dan Monah a colaborat în îndelungata sa carieră cu specialiști de seamă din domeniile botanicii (în acest caz beneficiind în primul rând de sprijinul doamnei dr. Felicia Monah, care i-a fost mereu alături), zoologiei, antropologiei, geologiei, geografiei, fizicii, chimiei, etnografiei. Prin vasta sa operă și-a adus o contribuție substanțială la mai buna cunoaștere a realităților specifice civilizațiilor neo-eneolitice din spațiul est-carpatic, a complexului cultural Precucuteni-Cucuteni îndeosebi, căruia i s-a dedicat cu pasiune și profesionalism.
LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE
I. CĂRŢI
1. D. Monah, Şt. Cucoş, Aşezările culturii Cucuteni din România, Editura Junimea, Iași, 1985, 218 p.
2. D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, ediția I, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, III, Editura Constantin Matasă, Piatra-Neamţ, 1997, 523 p.
3. D. Monah, F. Monah, C.-M. Mantu, Gh. Dumitroaia, Cucuteni. The Last Great Chalcolithic Civilization of Europe, Editura Athena Publishing & Printing House, Bucharest, 1997, 245 p.
4. D. Monah, F. Monah, C.-M. Mantu, Gh. Dumitroaia, 1997, Cucuteni. Ο Τελευταιοσ Μεγαλοσ Ηαλκολιθικοσ Πολιτιμοσ Τεσ Ευρωπησ, Editura Athena Publishing & Printing House, Bucharest, 1997, 246 p.
5. D. Monah, Gh. Dumitroaia, F. Monah, C. Preoteasa, R. Munteanu, D. Nicola, Poduri-Dealul Ghindaru. O Troie în Subcarpaţii Moldovei, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XIII, Editura Constantin Matasă, Piatra-Neamţ, 2003, 248 p.
6. F. Monah, D. Monah, Cercetări arheobotanice în tell-ul calcolitic Poduri-Dealul Ghindaru, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XIX, Editura Constantin Matasa, Piatra-Neamţ, 2008, 212 p.
7. D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, ediția a II-a, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XXVII, Editura Constantin Matasă, Piatra-Neamţ, 2012, 554 p.
Volume colective
8. A. Avram, M. Babeş, L. Badea, N. Boşcaiu, D. Botezatu, M. Cristescu, I. Glodariu, S. Haimovici, A. László, D. Monah, N. Panin, A. Păunescu, C.C. Petolescu, M. Petrescu-Dîmboviţa, Gh. Poenaru Bordea, A. Rădulescu, C. Rădulescu, V. Tufescu, N. Ursulescu, Al. Vulpe, Istoria românilor, vol. I, Moştenirea timpurilor îndepărtate (coord. M. Petrescu-Dîmboviţa, Al. Vulpe), Editura Enciclopedică, 2001, p. 169-210.
II. EDITĂRI
9. M. Petrescu-Dîmboviţa, N. Ursulescu, D. Monah, V. Chirica (eds.), La civilisation de Cucuteni en contexte européen. Session scientifique dédiée au centenaire des premières découvertes de Cucuteni (Iaşi – Piatra Neamţ, 24-28 septembre 1984), Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, I, Iaşi, 1987, 339 p., XXII pl.
10. V. Chirica, The Gravettian in the East of the Romanian Carpathians (eds. V. Chirica, D. Monah), Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, III, Jassy, 1989, 239 p.
11. V. Chirica, D. Monah (eds.), Le Paléolithique et le Néolithique de la Roumanie en contexte européen, Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, IV, Iaşi, 1991, 471 p.
12. Gh. Dumitroaia, D. Monah (eds.), Cucuteni aujourd’hui. 110 ans depuis la découverte en 1884 du site eponyme, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, II, Piatra-Neamţ, 1996, 371 p.
13. Şt. Cucoş, Faza Cucuteni B în zona subcarpatică a Moldovei (eds. D. Monah, Gh. Dumitroaia), Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, VI, Editura Constantin Matasă, Piatra-Neamţ, 1999. 304 p.
14. Gh. Dumitroaia, D. Monah (coord.), Artă eneolitică Cucuteni, Editura Constantin Matasă, Piatra-Neamţ, 2002, 91 p.
15. V. Sorochin, Aspectul cultural cucutenian Drăguşeni-Jura (eds. D. Monah, Gh. Dumitroaia), Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XII, Editura Constantin Matasă, Piatra-Neamţ, 2002, 410 p.
16. V. Spinei, C.-M. Lazarovici, D. Monah (eds.), Scripta Praehistorica. Miscellanea in honorem nonagenarii magistri Mircea Petrescu-Dîmboviţa oblata, Honoraria, 1, Iaşi, 2005, 652 p.
17. Gh. Dumitroaia, J. Chapman, O Weller, C. Preoteasa, R. Munteanu, D. Nicola, D. Monah (eds.), Cucuteni. 120 ans de recherches. Le temps du bilan / 120 Years of Research. Time to Sum Up, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XVI, Piatra-Neamţ, 2005, 407 p.
18. V. Dergačev, V. Bočkarev, Secerile de metal din epoca bronzului târziu din Europa de Est (eds. D. Monah, C. Preoteasa), Bibliotheca Archaeologica Moldaviae, Editura Golia, Iaşi, 2006, 540 p.
19. D. Monah, Gh. Dumitroaia, O. Weller, J. Chapman (eds.), L’exploitation du sel à travers le temps, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XVIII, Piatra-Neamţ, 2007, 327 p.
20. D. Monah, Gh. Dumitroaia, D. Garvăn (eds.), Sarea, de la prezent la trecut, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XX, Piatra-Neamț, 2008, 232 p.
21. A. Ferdière, (coord.), Arheobotanica (eds. L. Bejenaru, F. Monah, D. Monah), Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2010, 219 p.
III. STUDII – ARTICOLE – NOTE
22. D. Monah, Un topor de tip Jászládany descoperit la Bistriţa (jud. Neamţ), în Memoria Antiquitatis, I, 1969, p. 299-303.
23. V. Spinei, D. Monah, Aşezarea prefudală de la Brăşăuţi, în Memoria Antiquitatis, II, 1970, p. 371-387.
24. A. Niţu, Şt. Cucoş, D. Monah, Ghelăieşti (Piatra Neamţ) I. Săpăturile din 1969 în aşezarea cucuteniană „Nedeia”, în Memoria Antiquitatis, III, 1971, p. 11-64.
25. D. Monah, Cîteva observaţii asupra vaselor neo-eneolitice cu tub de scurgere, în Memoria Antiquitatis, IV-V, 1972-1973, p. 265-275, 399-403.
26. V. Spinei, D. Monah, Şantierul arheologic Brăşăuţi, jud. Neamţ, în Materiale şi Cercetări Arheologice, X, 1973, p. 270-279.
27. V. Mihăilescu-Bîrliba, D. Monah, Tezaurul de denari romani imperiali de la Blăgeşti, judeţul Bacău, în Carpica, VII, 1975, p. 31-44.
28. D. Monah, Sondajul de salvare din aşezarea neo-eneolitică de la Vermeşti-Comăneşti (I), în Carpica, VIII, 1976, p. 7-29.
29. D. Monah, Datarea prin C14 a etapei Cucuteni A2, în Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, 29, 1, 1978, p. 33-41.
30. D. Monah, Vase-coşuleţ cucuteniene, în Carpica, X, 1978, p. 45-53.
31. D. Monah, Idoli en violon din cultura Cucuteni, în Cercetări Istorice, Serie Nouă, IX-XI, 1978-1979, p. 163-175.
32. D. Monah, E. Zaharia, Topor de tip Monteoru descoperit la Mileştii de Sus, judeţul Bacău, în Carpica, XI, 1979, p. 159-164.
33. D. Monah, S. Antonescu, Vechi comunităţi umane pe Valea Trotuşului, în Documente noi descoperite şi informaţii arheologice, Bucureşti, 1979, p. 8-10.
34. D. Monah, Aşezarea de la Mărgineni-Cetăţuia, în Documente noi descoperite şi informaţii arheologice, Bucureşti, 1979, p. 29-35.
35. D. Monah, S. Antonescu, Raport preliminar de cercetare arheologică la Podei-Tg. Ocna, în Materiale și Cercetări Arheologice, XIII, 1979, p. 75, 76.
36. D. Monah, Raport preliminar de cercetare arheologică la Mărgineni-Cetăţuia, în Materiale și Cercetări Arheologice, XIII, 1979, p. 79-81.
37. D. Monah, Şt. Cucoş, Date asupra agriculturii cucuteniene din Moldova, în Cercetări Agronomice în Moldova, 1, 1980, p. 133-136.
38. D. Monah, S. Antonescu, A. Bujor, Raport preliminar asupra cercetărilor arheologice din comuna Poduri, jud. Bacău, în Materiale și Cercetări Arheologice, XIV, 1980, p. 86-99.
39. D. Monah, Cîteva observaţii asupra cauzelor şi efectelor exploziei demografice cucuteniene, în Carpica, XIV, 1982, p. 33-38.
40. D. Monah, O importantă descoperire arheologică, în Arta, 7-8, 1982, p. 11-13.
41. D. Monah, Şt. Cucoş, D. Popovici, S. Antonescu, Săpăturile arheologice din tell-ul cucutenian Dealul Ghindaru, com. Poduri, jud. Bacău, în Cercetări Arheologice, V, 1982, p. 9-22.
42. D. Monah, Şt. Cucoş, D. Popovici, S. Antonescu, Gh. Dumitroaia, Cercetările arheologice de la Poduri-Dealul Ghindaru, în Cercetări Arheologice, VI, 1983, p. 3-22.
43. D. Monah, Messages over Millenia, în Romanian Review, 9, 1984, p. 17-31.
44. D. Monah, Послание из глубины тысячелетий, în Румынская Литература, 9 (37), 1984, p. 17-28.
45. D. Monah, Par delà les millénaires, în Revue Roumaine, 9 (38), 1984, p. 17-30.
46. D. Monah, Cucuteni ti Yang-Shao (I), în Lomania, 5, 1984, p. 24-28 (în limba chineză).
47. D. Monah, Cucuteni ti Yang-Shao (II), în Lomania, 6, 1984, p. 25-29 (în limba chineză).
48. D. Monah, Şt. Cucoş, D. Popovici, Gh. Dumitroaia, Noi date C14 din nivelurile aparţinînd culturii Precucuteni din staţiunea de la Poduri-Dealul Ghindaru, în Cercetări Arheologice, VIII, 1986, p. 137-142.
49. D. Monah, Topoare de aramă şi bronz din judeţele Neamţ şi Bacău, în Memoria Antiquitatis, XII-XIV (1980-1982), 1986, p. 31-40.
50. D. Monah, La datation par C14 du complexe culturel de Cucuteni-Tripolie, în M. Petrescu-Dîmboviţa, N. Ursulescu, D. Monah, V. Chirica (eds.), La civilisation de Cucuteni en contexte européen. Session scientifique dédiée au centenaire des premières découvertes de Cucuteni (Iaşi – Piatra Neamţ, 24-28 septembre 1984), Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, I, Iaşi, 1987, p. 67-79.
51. D. Monah, Grande Mère – la persistance d’un archétype, în V. Chirica (ed.), La genèse et l’évolution des cultures paléolithiques sur le territoire de la Roumanie, Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, II, 1987, p. 157-164.
52. F. Monah, I. Bara, D. Monah, Observaţii asupra compoziţiei depozitelor de cereale din aşezarea Precucuteni III de la Poduri-Dealul Ghindaru, în Memoria Antiquitatis, XV-XVII (1983-1985), 1987, p. 249-261.
53. Gh. Lupaşcu, I. Donisă, D. Monah, Unele caracteristici ale depozitelor terigene din staţiunea arheologică Poduri-Dealul Ghindaru, jud. Bacău, în Memoria Antiquitatis, XV-XVII (1983-1985), 1987, p. 245-248.
54. F. Monah, D. Monah, Plante folosite de populaţiile neo-eneolitice de pe teritoriul Moldovei în mileniile IV-III î.e.n., în Culegere de Studii şi Articole de Biologie, 3, Iaşi, 1987, p. 156-159.
55. D. Monah, D. Popovici, Gh. Dumitroaia, Şt. Cucoş, A. Bujor, Raport preliminar asupra săpăturilor arheologice de la Poduri-Dealul Ghindaru (1984-1985), în Memoria Antiquitatis, XV-XVII (1983-1985), 1987, p. 9-19.
56. D. Monah, V. Chirica, Între iluzie şi deziluzie, în Magazin Istoric, Serie Nouă, XXIV, 1990, 6 (279), p. 8-10.
57. D. Monah, L’exploitation du sel dans les Carpates Orientales et ses rapports avec la culture Cucuteni-Tripolye, în V. Chirica, D. Monah (eds.), Le Paléolithique et le Néolithique de la Roumanie en contexte européen, Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, IV, Iaşi, 1991, p. 387-400.
58. D. Monah, Енеолитическии телль Подурь-Дялул Гиндару, în Древнейшие общности земледельцев и скотоводов Северного Причерноморя (V Тыс. до н. э. – V в.н. э.), Kiev, 1991, p. 30-32.
59. F. Monah, D. Monah, Археоботнические исследования энеолита Карпато-Прутского региона‚ în Древнейшие общности земледельцев и скотоводов Северного Причерноморя (V Тыс. до н. э. – V в.н. э.), Kiev, 1991, p. 33-35.
60. D. Monah, Influences où tradition Vinča dans la plastique anthropomorphe de Cucuteni-Tripolye, în Internationales Symposion „Die Vinča Kultur – Rolle und ihre Beziehungen”, Banatica, 11, Reşiţa, 1991, p. 297-304.
61. D. Monah, Villages de la civilisation de Cucuteni-Tripolye en Roumanie, în Un monde villageois. Habitat & milieu naturel en Europe de 2000 à 500 av. J.-C., Besançon, 1991, p. 1-22.
62. V. Ursachi, D. Hordilă, Gh. Dumitroaia, M. Alexianu, D. Monah, Cercetări perieghetice pe valea Siretului, la nord de municipiul Roman, în Memoria Antiquitatis, XVIII, 1992, p. 145-173.
63. D. Monah, Grands thèmes religieux refflétés dans la plastique anthropomorphe Cucuteni-Tripolye, în Memoria Antiquitatis, XVIII, 1992, p. 189-199.
64. D. Monah, Les villages de la civilisation Cucuteni-Tripolye: typologie et organisation interne, în Cl. Mordant, A. Richard (eds.), Habitat et l’occupation du sol à l’Âge du Bronze en Europe. Actes du colloque international de Lons-le-Saunier 16-19 mai 1990, Paris, 1992, p. 391-406.
65. M. Alexianu, Gh. Dumitroaia, D. Monah, Exploatarea surselor de apă sărată din Moldova: o abordare etnoarheologică, în Thraco-Dacica, XIII, 1992, 1-2, p. 159-167.
66. M. Alexianu, Gh. Dumitroaia, D. Monah, L’exploitation des sources salées dans l’est de la Roumanie: un démarche ethnoarchéologique, în J. Pavúk (ed.), Actes du XIIe Congrès International des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques, Bratislava, 1-7 septembre 1991, Bratislava, 1993, p. 88-90.
67. D. Monah, Practici rituale în vremea culturii Cucuteni, în Teologie şi Viaţă, Serie Nouă, III (LXIX), 4-7, 1993, p. 20-28.
68. D. Monah, Cucuteni, dernière grande civilisation énéolithique du sud-est de l’Europe, în Anatolica, XVIII, 1993, p. 151-165.
69. D. Monah, C. Iconomu, Topoare de aramă eneolitice din Moldova, în Arheologia Moldovei, XVI, 1993, p. 275-277.
70. D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni, Rezumatul tezei de doctorat, Iaşi, 1995, 25 p.
71. F. Monah, D. Monah, Macroresturi vegetale descoperite în nivelurile Cucuteni A2 şi B1 de la Poduri-Dealul Ghindaru, în Arheologia Moldovei, XVIII, 1995, p. 311-319.
72. D. Monah, Gh. Dumitroaia, Un vase à silhouettes anthropomorphes peintes découvert à Poduri-Dealul Ghindaru, în Gh. Dumitroaia, D. Monah (eds.), Cucuteni aujourd’hui. 110 ans depuis la découverte en 1884 du site eponyme, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, II, Piatra-Neamţ, 1996, p. 39-49.
73. F. Monah, D. Monah, Macrorestes végétaux découvertes dans les niveaux Cucuteni A2 et B1 de Poduri-Dealul Ghindaru, în Gh. Dumitroaia, D. Monah (eds.), Cucuteni aujourd’hui. 110 ans depuis la découverte en 1884 du site eponyme, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, II, Piatra-Neamţ, 1996, p. 49-62.
74. D. Monah, Cereals i pa a l’Europa de l’Est i Central, în Cota Zero. Revista d’Arqueologia i Ciència, 12, 1996, p. 76-88.
75. Gh. Dumitroaia, D. Monah, Découvertes du Bronze Moyen dans la station de Poduri-Dealul Ghindaru, în The Thracian World at the Crossroads of Civilization, Bucharest, 1996, p. 267, 268.
76. F. Monah, D. Monah, Archaeobotanical materials from Moldavia and Dobrudja (millennia 1st B.C. – 1st A.D.), în P. Roman, S. Diamandi, M. Alexianu (eds.), The Thracian World at the Crossroads of Civilizations, I, Proceedings of the Seventh International Congress of Thracology. Constanţa-Mangalia-Tulcea 20-26 May 1996, Bucharest, 1997, p. 620-627.
77. F. Monah, D. Monah, Stadiul cercetărilor arheobotanice pentru eneoliticul din Moldova de Vest, în Memoria Antiquitatis, XXI, 1997, p. 297-316.
78. D. Monah, Cercetarea ieşeană asupra neo-eneoliticului din Moldova în perioada 1949-1999, în Arheologia Moldovei, XXII, 1999, p. 149-156.
79. J. Chapman, D. Monah, Gh. Dumitroaia, H. Armstrong, A. Millard, M. Francis, The Exploitation of Salt in the Prehistory of Moldavia, Romania, în Archaeological Reports 1999/2000, 23, University of Durham and University of Newcastle upon Tyne, 2000, p. 10-20.
80. D. Monah, D. Popovici, Gh. Dumitroaia, F. Monah, Gh. Lupaşcu, V. Cotiugă, C. Bem, A. Bălăşescu, D. Moise, V. Radu, C. Haită, N. Şorloiaca, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău. Punct: Dealul Ghindaru, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2000, 2001, p. 190-198.
81. D. Monah, Cucuteni – un fenomen în preistorie, în Gh. Dumitroaia, D. Monah (eds.), Artă eneolitică Cucuteni, Piatra Neamţ, 2002, p. 9-26, 35-62.
82. D. Monah, D.N. Popovici, Gh. Dumitroaia, F. Monah, C. Bem, A. Bălăşescu, V. Radu, C. Haită, C. Preoteasa, Gh. Lupaşcu, V. Cotiugă, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău. Punct: Dealul Ghindaru, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2001, 2002, p. 242-246.
83. D. Monah, L’exploitation préhistorique du sel dans les Carpates Orientales, în O. Weller (ed.), Archéologie du sel: technique et sociétés, Internationale Archäologie, ASTK 3 Colloque 12.2, XIVe Congrès UISPP, Liège, sept. 2001, 2002, p. 135-146.
84. F. Monah, D. Monah, Les céréales cultivées par les populations néo- et énéolithiques de la Moldavie, în Pain, fours et foyers des temps passés. Archéologie et traditions boulangères des peuples agriculteurs d’Europe et du Proche Orient, Civilisations, 49/1-2, 2002, p. 67-76.
85. D. Monah, Découvertes de pains et de restes d’aliments céréaliers en Europe de l’Est et Centrale, în Pain, fours et foyers des temps passés. Archéologie et traditions boulangères des peuples agriculteurs d’Europe et du Proche Orient, Civilisations, 49/1-2, 2002, p. 77-99.
86. D. Monah, Idei religioase la triburile Cucuteni-Tripolie (mileniile V-IV î.H.), în Prelegeri Academice, vol. 1, nr. 1, Academia Română – Filiala Iaşi, Iaşi, 2002, p. 19-36.
87. F. Monah, D. Monah, Observaţii asupra buruienăriilor descoperite în aşezările complexului cultural Cucuteni, în Arheologia Moldovei, XXV, 2002, p. 293-304.
88. Gh. Dumitroaia, R. Munteanu, D. Nicola, C. Preoteasa, D. Monah, J. Chapman, O. Weller, Lunca, com. Vânători-Neamţ, jud. Neamţ. Punct: Poiana Slatinii, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2002, 2003, p. 183, 184.
89. D. Monah, F. Monah, D.N. Popovici, C. Bem, Gh. Dumitroaia, C. Preoteasa, E.-R. Munteanu, D.-C. Nicola, A. Bălăşescu, V. Radu, C. Haită, Gh. Lupaşcu, V. Cotiugă, D. Garvăn, S. Grigore, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău. Punct: Dealul Ghindaru, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2002, 2003, p. 243-245.
90. D. Monah, Quelques reflexions sur les trésors de la culture Cucuteni, în Studia Antiqua et Archaeologica, IX, 2003, p. 129-140.
91. D. Monah, A Gost is Haunting Europe: the Neolithic Proto-Cities, în O.G. Korvin-Piotrovskij, V.O. Kruc, S.M. Ryžov (eds.), Tripil’s’ky poselennja-giganti. Materialy mijnarodnoy konferencij / Tripolian Settlements-Giants. The International Symposium Materials, Kiev, 2003, p. 239-243.
92. D. Monah, Les trésors de la culture Cucuteni-Tripolye. Un examen préliminaire, în O.G. Korvin-Piotrovskij, V.O. Kruc, S.M. Ryžov (eds.), Tripil’s’ky poselennja-giganti. Materialy mijnarodnoy konferencij / Tripolian Settlements-Giants. The International Symposium Materials, Kiev, 2003, p. 244-251.
93. F. Monah, D. Monah, Nouvelles déterminations archéobotaniques concernant le tell Poduri-Dealul Ghindaru, în O.G. Korvin-Piotrovskij, V.O. Kruc, S.M. Ryžov (eds.), Tripil’s’ky poselennja-giganti. Materialy mijnarodnoy konferencij / Tripolian Settlements-Giants. The International Symposium Materials, Kiev, 2003, p. 252-255.
94. J. Chapman, Gh. Dumitroaia, D. Monah, The earliest salt exploitation in the World: excavation at Lunca-Poiana Slatinei, Neamt County, Moldavia, Romania, în Archaeological Reports for Durham & Newcastle the 2002, 2003/2004, p. 34-48.
95. D. Monah, F. Monah, D. Popovici, Gh. Dumitroaia, C. Preoteasa, E.-R. Munteanu, D.-C. Nicola, D. Garvăn, G. Bodi, C. Bem, A. Bălăşescu, V. Radu, C. Haită, V. Cotiugă, C. Creţu, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău. Punct: Dealul Ghindaru, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2003, 2004, p. 242-244.
96. Gh. Dumitroaia, R. Munteanu, D. Nicola, C. Preoteasa, D. Monah, Cucuieţi, com. Solonţ, jud. Bacău. Punct: Slatina Veche, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2003, 2004, p. 110, 111.
97. Gh. Dumitroaia, D. Nicola, R. Munteanu, C. Preoteasa, D. Monah, D. Boghian, S. Ignătescu, Solca, com. Solca, jud. Suceva. Punct: Slatina Mare, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2003, 2004, p. 314, 315.
98. D. Monah, D.N. Popovici, Gh. Dumitroaia, Poduri-Dealul Ghindaru: un tell chalcolithique dans l’est de la Roumanie, în Le Néolithique au Proche Orient et en Europe / The Neolithic in the Near East and Europe & Lʼâge du cuivre au Proche Orient et en Europe / The Copper Age in the Near East and Europe. Actes du XIVéme Congrès UISPP, Université de Liège, Belgique, 2-8 septembre 2001 / Acts of the XIVth UISPP Congress, University of Liège, Belgium, 2-8 september 2001, British Archaeological Reports, International Series, 1303, Oxford, 2004, p. 349-357.
99. D. Monah, Cult Complexes of the Cucuteni Culture, în V. Cojocaru, V. Spinei, Aspects of Spiritual Life in South East Europe from Prehistory to the Middle Age, Iaşi, 2004, p. 11-24.
100. D. Monah, Machete de ambarcaţiuni din culturile Precucuteni şi Cucuteni, în V. Spinei, C.-M. Lazarovici, D. Monah, Studia praehistorica. Miscellanea in honorem nonagenari magistri Mircea Petrescu-Dîmboviţa oblata, Honoraria, 1, Iaşi, 2005, p. 271-294.
101. D. Monah, R. Kogălniceanu, List of publication, în V. Spinei, C.-M. Lazarovici, D. Monah, Studia praehistorica. Miscellanea in honorem nonagenari magistri Mircea Petrescu-Dîmboviţa oblata, Honoraria, 1, Iaşi, 2005, p. 271-294.
102. D. Monah, Gh. Dumitroaia, Ein Kultkomplex aus Rumänien, în F. Daim, W. Neubauer (Hg.), Zeitreise Heldenberg Geheimnisvolle Kreisgräben. Heldenberg in Kleinwetzdorf. Katalog zur Niederösterreichischen Landesausstellung 2005, Horn – Wien, 2005, p. 210-213.
103. D. Monah, F. Monah, D.N. Popovici, C. Bem, Gh. Dumitroaia, C. Preoteasa, R.-E. Munteanu, D. Garvăn, M. Gheorghe, A. Bălășescu, V. Radu, C. Haită, V. Cotiugă, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău. Punct: Dealul Ghindaru, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2004, 2005, p. 281-283.
104. F. Monah, D. Monah, Les données archéobotaniques du tell chalcolithique de Poduri Dealul Ghindaru, în Studii de Preistorie, 2 (2003-2004), 2005, p. 135-142.
105. D. Monah, Religie şi artă în cultura Cucuteni, în Gh. Dumitroaia, C. Preoteasa, R. Munteanu, D. Nicola, Primul muzeu Cucuteni din România, ediția I, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XV, Piatra-Neamţ, 2005, p. 162-173.
106. D. Monah, V. Cotiugă, O. Cotoi, Construcţii experimentale pentru culturile Precucuteni şi Cucuteni, în Arheologia Moldovei, XXVII, 2005, p. 41-60.
107. D. Monah, O stafie bântuie prin Europa: proto-oraşele neolitice, în Arheologia Moldovei, XXVII, 2005, p. 261-264.
108. F. Monah, D. Monah, Determinări arheobotanice pentru tell-ul calcolitic Poduri-Dealul Ghindaru (1979-2005), în Arheologia Moldovei, XXVIII, 2005, p. 343-364.
109. F. Monah, D. Monah, Le répertoire des déterminations archéobotaniques du tell chalcolithique de Poduri-Dealul Ghindaru, în Gh. Dumitroaia, J. Chapman, O Weller, C. Preoteasa, R. Muntenu, D. Nicola, D. Monah (eds.), Cucuteni. 120 ans de recherches. Le temps du Bilan / 120 Years of Research. Time to Sum Up, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XVI, Piatra-Neamţ, 2005, p. 247-276.
110. D. Monah, F. Monah, B. Minea, Gh. Dumitroaia, R. Munteanu, C. Preoteasa, D. Nicola, L. Uţă, I. Grădianu, D.N. Popovici, C. Bem, G. Bodi, A. Bălăşescu, V. Radu, C. Haită, L. Bejenaru, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău. Punct: Dealul Ghindaru, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2005, 2006, p. 275-277.
111. D. Monah, Radiocarbonul, o problemă insolubilă în arheologia românească ?, în D. Popovici, M. Anghelinu (eds.), Cercetarea arheologică pluridisciplinară în România. Trecut, prezent, perspective, Biblioteca Muzeului Naţional. Seria Cercetări Pluridisciplinare, Târgovişte, 2005, p. 101-107.
112. D. Monah, Gh. Dumitroaia, R. Munteanu, C. Preoteasa, D. Garvăn, L. Uţă, D. Nicola, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2006, 2007, p. 274, 275.
113. D. Monah, Gh. Dumitroaia, Recherches sur l’exploitation préhistorique du sel en Roumanie, în D. Monah, Gh. Dumitroaia, O. Weller, J. Chapman (eds.), L’exploitation du sel à travers le temps, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XVIII, Piatra-Neamţ, 2007, p. 13-34.
114. J. Chapman, D. Monah, A Sesonal Cucuteni Occupation at Silişte-Prohozeşti, Romania, în D. Monah, Gh. Dumitroaia, O. Weller, J. Chapman (eds.), L’exploitation du sel à travers le temps, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XVIII, Piatra-Neamţ, 2007, p. 71-88.
115. O. Weller, Gh. Dumitroaia, D. Monah, L. Nuninger, L’exploitation des sources salée de Moldavie: un exemple de ressource structurante du territoire depuis le Néolithique, în D. Monah, Gh. Dumitroaia, O. Weller, J. Chapman (eds.), L’exploitation du sel à travers le temps, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XVIII, Piatra-Neamţ, 2007, p. 99-114.
116. M. Alexianu, Gh. Dumitroaia, D. Monah, The Exploitation of the Salt-Water Sources in Moldavia: an Ethno-Archaeological Approach, în D. Monah, Gh. Dumitroaia, O. Weller, J. Chapman (eds.), L’exploitation du sel à travers le temps, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XVIII, Piatra-Neamţ, 2007, p. 279-298.
117. D. Monah, V. Cotiugă, O. Cotoi, Archéologie expérimentale préhistorique en Roumanie, în A. Figuls, O. Weller, (eds.), Prehistoric and Protohistoric Workshop Cardona 6, de desembre del 2003, Institut de recerques envers la Cultura, Archaeologia Cardonensis, II, Cardona, 2007, p. 249-284.
118. D. Monah, Sarea în preistoria României, în Arheologia Moldovei, XXX, 2007, p. 53-82.
119. D. Monah, Le sel dans la préhistoire de la Roumanie, în N. Morère Molinero (ed.), Las salinas y la sal de interior en la historia: Economia, medioambiente y sociedad / Inland Salt Works and Salt History: Economy, Environment and Society, tomo I, Universidad Rey Juan Carlos, Madrid, 2007, p. 121-164.
120. O. Weller, R. Brigand, L. Nuninger, Gh. Dumitroaia, D. Monah, Analyses et dynamiques spatiale autour des sources salées de Moldavie précarpatique durant la préhistoire Roumaine (6000-3500 BC), în N. Morère Molinero (ed.), Las salinas y la sal de interior en la historia: Economia, medioambiente y sociedad / Inland Salt Works and Salt History: Economy, Environment and Society, tomo I, Universidad Rey Juan Carlos, Madrid, 2007, p. 165-184.
121. Gh. Dumitroaia, R. Munteanu, C. Preoteasa, D. Garvăn, L. Uţă, D. Nicola, D. Monah, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău. Punct: Dealul Ghindaru, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2007, 2008, p. 230, 231.
122. D. Monah, Arheologia preistorică a sării în România. Scurt istoric, în D. Monah, Gh. Dumitroaia, D. Garvăn (eds.), Sarea, de la prezent la trecut, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XX, Piatra-Neamț, 2008, p. 13-39.
123. D. Monah, Gh. Dumitroaia, D. Nicola, Noi investigații etnoarheologice asupra izvoarelor sărate de pe Valea Muntelui, în D. Monah, Gh. Dumitroaia, D. Garvăn (eds.), Sarea, de la prezent la trecut, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XX, Piatra-Neamț, 2008, p. 81-105.
124. D. Monah, O confirmare etnografică a versetului Iezechiel 16/4. Sărarea noilor născuți, în D. Monah, Gh. Dumitroaia, D. Garvăn (eds.), Sarea, de la prezent la trecut, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XX, Piatra-Neamț, 2008, p. 117-132.
125. Gh. Dumitroaia, D. Garvăn, R. Munteanu, D. Nicola, C. Preoteasa, L. Uţă, D. Monah, F. Monah, L. Bejenaru, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău. Punct: Dealul Ghindaru, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2008, Valachica, 21-22 (2008-2009), 2009, p. 176, 177.
126. Gh. Dumitroaia, V. Diaconu, D. Garvăn, R. Munteanu, D. Monah, D. Nicola, C. Preoteasa, L. Uţă, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău. Punct: Dealul Ghindaru, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2009, 2010, p. 153, 154.
127. D. Monah, Religie şi artă în cultura Cucuteni, în Gh. Dumitroaia, C. Preoteasa, R. Munteanu, D. Nicola, Primul muzeu Cucuteni din România, ediția a II-a, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XXVI, Piatra-Neamţ, 2011, p. 153-172.
128. D. Monah, Gh. Dumitroaia, D. Nicola, New Ethnoarchaeological Investigations upon the Salt Springs in Valea Muntelui, Romania, în M. Alexianu, O. Weller, R.-G. Curcă (eds.), Archaeology and Anthropology of Salt: A Diachronic Approach. Proceedings of the International Colloquium, 1-5 October 2008, Al. I. Cuza University (Iași, Romania), British Archaeological Reports, International Series, 2198, Oxford, 2011, p. 25-33.
129. Gh. Dumitroaia, D. Garvăn, D. Nicola, R. Munteanu, C. Preoteasa, D. Monah, D. Ștefan, Poduri, com. Poduri, jud. Bacău. Punct: Dealul Ghindaru, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2011, 2012, p. 109, 110.
130. D. Monah, L’approvisionnement en sel des tribus chalcolithiques sédentaires et des tribus des steppes du Nord de la Mer Noire, în V. Nikolov, K. Bacvarov (eds.), Salt and Gold: The Role of Salt in Prehistoric Europe / Salz und Gold: Die Rolle des Salzes im Prähistorischen Europa, Provadia – Veliko Târnovo, 2012, p. 127-141.
IV. BROȘURI – CATALOAGE
131. D. Monah, D. Popovici, O lume regăsită. Satul cucutenian de la Poduri, Bucureşti, 2000, 16 p.
132. D. Monah, D. Popovici, A refound world: The Cucutenian village from Poduri, Bucureşti, 2001, 16 p.
133. D. Monah, Cucuteni – o civilizaţie mereu suprinzătoare, în L.-E. Istina (coord.), Cucuteni, un univers mereu inedit (catalog), Iaşi, 2006, p. 5-7.
134. D. Monah, Poduri-„Dealul Gindaru” (com. Poduri, jud. Bacău), în L.-E. Istina (coord.), Cucuteni, un univers mereu inedit (catalog), Iaşi, 2006, p. 12-17.
V. CRONICI
135. D. Monah, Cultura Cucuteni în context european – colocviu internaţional, în Memoria Antiquitatis, XII-XIV, 1986, p. 311-315.
136. D. Monah, Colocviul internaţional „Animal et pratique religieuses. Les manifestations materielles, Compiegne”, în Arheologia Moldovei, XIII, 1990, p. 263, 264.
137. D. Monah, Călătorie de documentare ştiinţifică în Franţa şi Republica Federală Germania (1988), în Arheologia Moldovei, XIII, 1990, p. 264-266.
138. Gh. Dumitroaia, D. Monah, Préface, în Gh. Dumitroaia, D. Monah (eds.), Cucuteni aujourd’hui. 110 ans depuis la découverte en 1884 du site eponyme, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, II, Piatra-Neamţ, 1996, p. 5-7.
139. D. Monah, Colocviul Internaţional „Pains, fours et foyers des temps passés, Treignes (Belgique), 6-8 octobre 1995, în Arheologia Moldovei, XIX, 1996, p. 335, 336.
140. F. Monah, D. Monah, Colocviul internaţional „Le bassin du Bas Danube entre les V-III-e millénaires avant notre ère, 13-15 nov. 1996, în Memoria Antiquitatis, XXI, 1997, p. 451-453.
141. D. Monah, Gh. Dumitroaia, Prefaţă, în Şt. Cucoş, Faza Cucuteni B în zona subcarpatică a Moldovei, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, VI, Piatra-Neamţ, 1999, p. 7, 8.
142. D. Monah, Gh. Dumitroaia, Prefaţă, în V. Sorochin, Aspectul regional cucutenian Drăguşeni-Jura, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XII, Piatra-Neamţ, 2002, p. 15-17.
143. D. Monah, Gh. Dumitroaia, In memoriam Victor Sorochin, în V. Sorochin, Aspectul regional cucutenian Drăguşeni-Jura, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XII, Piatra-Neamţ, 2002, p. 9-14.
144. D. Monah, Prefaţă, în I. Mareş, Metalurgia aramei în neo-eneoliticul din România, Suceava, 2002, p. 15, 16.
145. D. Monah, Le Symposium „Recherches interdisciplinaires dans le néo-énéolithique de Moldavie: réalisations et perspectives”, Iaşi, 15 Juin 2002, în Studia Antiqua et Archaeologica, IX, 2003, p. 539, 540.
146. D. Monah, Mircea Petrescu-Dîmboviţa – animator al cercetărilor arheologice din Moldova, în Arheologia Moldovei, XXVIII, 2005, p. 23-26.
147. D. Monah, Înfiinţarea Primului Muzeu consacrat civilizaţiei Cucuteni din România, în Arheologia Moldovei, XXVIII, 2005, p. 415-418.
148. D. Monah, Profesorul Ion Nestor şi cercetarea culturii Cucuteni, în P. Roman, D. Ciobanu (eds.), In memoriam Ion Nestor, Buzău, 2005, p. 57-62.
149. Gh. Dumitroaia, J. Chapman, O Weller, C. Preoteasa, R. Muntenu, D. Nicola, D. Monah, Préface / Preface, în Gh. Dumitroaia, J. Chapman, O. Weller, C. Preoteasa, R. Muntenu, D. Nicola, D. Monah (eds.), Cucuteni. 120 ans de recherches. Le temps du bilan / 120 Years of Research. Time to Sum Up, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XVI, Piatra-Neamţ, 2005, p. 7-12.
150. D. Monah, Prefaţă, în V. Dergačev, V. Bočkarev, Secerile de metal din epoca bronzului târziu din Europa de Est, Bibliotheca Archaeologica Moldaviae, V, Iaşi, 2006, p. 11-14.
151. D. Monah, Primul congres internaţional al civilizaţiei Tripoliene (Kiev, 7-11 octombrie 2004), în Arheologia Moldovei, XXIX (2006), 2007, p. 349-352.
152. D. Monah, Proiectul „Exploatarea sării preistorice în România şi Anatolia”, în Arheologia Moldovei, XXIX (2006), 2007, p. 353-358.
153. D. Monah, Gh. Dumitroaia, O. Weller, J. Chapman, Préface, în D. Monah, Gh. Dumitroaia, O. Weller, J. Chapman (eds.), L’exploitation du sel à travers le temps, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XVIII, Piatra-Neamţ, 2007, p. 13-35.
154. D. Monah, Gh. Dumitroaia, D. Garvăn, Prefață, în D. Monah, Gh. Dumitroaia, D. Garvăn (eds.), Sarea, de la prezent la trecut, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, XX, Piatra-Neamț, 2008, p. 7-12.
155. L. Bejenaru, F. Monah, D. Monah, Prefață, în A. Ferdière, (coord.), Arheobotanica, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2010, p. 7-9.
156. D. Monah, Colocviul internațional „Salz und Gold: Die Rolle des Salzes im Prähistorischen Europa”, 30 September – 4 October, 2010, Provadia, Bulgaria, în Arheologia Moldovei, XXXIV, 2011, p. 361-363.
VI. NECROLOGURI
157. Hortensia Dumitrescu (1901-1982), în Memoria Antiquitatis, IX-XI, 1985, p. 741-743.
158. Aurel Buzilă (1924-1986), în Memoria Antiquitatis, XV-XVII, 1987, p. 297-299.
159. Nicolae Vlassa (1934-1984), în Arheologia Moldovei, XII, 1988, p. 353-355.
160. Vladimir Dumitrescu (D. Vlad), în Memoria Antiquitatis, XVIII, 1992, p. 327-332.
161. Ştefan Cucoş (1936-1992), în Arheologia Moldovei, XVI, 1993, p. 343, 344.
162. Alexandra Bolomey (1932-1993), în Arheologia Moldovei, XVIII, 1995, p. 351-353.
163. Anton Niţu (1911-1995), în Memoria Antiquitatis, XXI, 1997, p. 459-463.
VII. RECENZII – PREZENTĂRI
164. D. Monah, Şt. Cucoş, Ceramică neolitică din Muzeul Arheologic Piatra-Neamţ / Céramique néolithique du Musée Archéologique de Piatra-Neamţ, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, I, în Carpica, VI, 1973, p. 241, 242.
165. D. Monah, S. Antonescu, Al. Păunescu, P. Şadurschi, V. Chirica, Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, în Carpica, X, 1978, p. 422-425.
166. D. Monah, M. Petrescu-Dîmboviţa, Scurtă istorie a Daciei preromane, în Carpica, XI, 1979, p. 331-334.
167. D. Monah, Banatica, IV, în Carpica, XI, 1979, p. 345-347.
168. D. Monah, Suceava. Anuarul muzeului judeţean, V, în Carpica, XI, 1979, p. 337-339.
169. D. Monah, Guy Rachet, La Gaule celtique. Des origines à 50 av. J.-C., Colection Histoire de la France, 1973, în Memoria Antiquitatis, VI-VIII, 1981, p. 361, 362.
170. D. Monah, Linda Ellis, Laboratory techniques in Archaeology. A Guid to the Literature, 1920-1980, New York & London, 1982, în Memoria Antiquitatis, IX-XI, 1985, p. 747-749.
171. D. Monah, PACT. Journal of the European Study Group on Physical, Chemical, Mathematical and Biological Techniques to Archaeology. 14C and Archaeology, Symposium held at Groningen, August 1981, Strasbourg, 1983, în Memoria Antiquitatis, XII-XIV, 1986, p. 327-331.
172. D. Monah, V. Chirica, M. Tănăsache, Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol. I-II, Iași, 1984, 1985, în Memoria Antiquitatis, XII-XIV, 1986, p. 323-325.
173. D. Monah, Vl. Dumitrescu, El arte prehistorica en Romania, București, 1985, în Memoria Antiquitatis, XV-XVII, 1987, p. 315.
174. D. Monah, L. Ellis, The Cucuteni-Tripolye Culture. A Study in Technology and the Origins of Complex Society, Oxford, 1984, în Memoria Antiquitatis, XV-XVII, 1987, p. 311-314.
175. D. Monah, W.G. Mook, H.T. Waterbolk, Handbooks for Archaeologist. Radiocarbon Dating, 1985, în Memoria Antiquitatis, XV-XVII, 1987, p. 315.
176. D. Monah, N.M. Vinogradova, Plemena Dnestrosko-Prutskogo meždureč’ja v period rascveta tripol’skoj kul’tury, Chișinău, 1983, în Memoria Antiquitatis, XV-XVII, 1987, p. 310.
177. D. Monah, B. Deppert-Lippitz, Griechischer Goldschmuck, Mainz, 1985, în Memoria Antiquitatis, XV-XVII, 1987, p. 314, 315.
178. D. Monah, I. Vörös, Lion remains from the Neolithic and Copper Age of the Carpathian Basin, Folia Archaeologica, XXXIV, 1983, în Memoria Antiquitatis, XV-XVII, 1987, p. 310.
179. D. Monah, S. Marinescu-Bîlcu, Tîrpeşti. From Prehistory to History in Eastern Romania, Oxford, 1981, în Memoria Antiquitatis, XV-XVII, 1987, p. 301-304.
180. D. Monah, J. Lichardus, M. Lichardus-Itten, G. Baillaud, J. Cauvin, La Protohistoire de l’Europe. Le Néolithique et le Chalcolithique, în Arheologia Moldovei, XII, 1988, p. 325, 326.
181. D. Monah, Lʼart néolithique en Roumanie, texts de Fl. Drașovean et D.N. Popovici, Ed. Arteʼm, 2008, în Arheologia Moldovei, XXXIII, 2010, p. 334-338.
Omagieri:
G. Bodi (ed.), In medias res Praehistoriae. Miscellanea in honorem annos LXV peragentis professoris Dan Monah oblata, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009, 466 p.
C. Iconomu, Dan Monah la 60 de ani, în Arheologia Moldovei, XXVI (2003), 2005, p. 9-14.
Gh. Dumitroaia, Dr. Dan Monah la 60 de ani !, în Memoria Antiquitatis, XXIII, 2004, p. 31-39.
C. Preoteasa, Profesorul Dan Monah la a 70-a aniversare !, în Arheologia Moldovei, XXXVI, 2013.