Sala II

Cultura Starčevo-Criș

Cele mai timpurii grupuri umane care au ajuns în jumătatea de nord a Moldovei datează din prima jumătate a mileniului VI î.Hr.

Urmele acestor comunități sedentare, cu o economie bazată pe agricultură și creșterea animalelor, au fost descoperite în zona Neamțului la Grumăzești, Lunca, Țolici, Negulești, Homiceni, Mănăstirea Văratec.

Ceramica culturii Starčevo-Criș păstrează pictura cu motive geometrice, cu alb, roșu sau negru, înrudită cu cea realizată de comunitățile neolitice balcanice. Odată cu avansarea spre nord se remarcată în așezările epipaleolitice o pondere ridicată a vaselor ceramice grosiere, realizate cu multă pleavă în pastă, decorate cu impresiuni.

Cultura ceramicii liniare

În urma sintezei dintre comunitățile Starčevo-Criș și populațiile mezolitice din zona Dunării mijlocii s-a format cultura ceramicii liniare, care avansează spre vest, în zona central-europeană, și apoi spre est, suprapunând teritoriile locuite de comunitățile cu ceramică pictată.

Grupuri umane formate în zona Dunării mijlocii ajung la est de Carpațila mijlocul mileniului VI î. Hr. Siturile cercetate, cum sunt cele de la Târpești și Traian, indică scurte perioade de habitație, specifice grupurilor mici, cu locuințe puține și simple.

Exploatarea izvoarelor de apă sărată

Arealul submontan al lanțului carpatic este bogat în resurse de sare. În unele locuri apa sărată și-a săpat drum spre suprafață, dând naștere izvoarelor cu slatină. În zona est-carpatică au fost identificate peste 100 de astfel de izvoare cu apă sărată, cele mai multe fiind situate la contactul dintre zona montană și cea de dealuri subcarpatice.

Existența acestei resurse în Subcarpați a reprezentat un avantaj major pentru comunitățile din zonă, care puteau exploata și consuma sarea direct sau o puteau utiliza ca produs destinat schimbului.

Exploatarea slatinei în preistorie a fost identificată în mai multe locuri, cum sunt cele de la Lunca, Oglinzi, Țolici, Grumăzești, Negrești, Homiceni și Gârcina – județul Neamț, Cacica și Solca – județul Suceava, Cucuieți – județul Bacău.

În proximitatea acestor izvoare au fost cercetate adevărate „ateliere” de recristalizare, utilizate intens pe parcursul neo-eneoliticului și al epocii bronzuluiși, în măsură mai mică, în Antichitate. Urmele exploatărilor vechi se evidențiază sub forma unor mici movile formate prin acumularea în timp a unor cantități impresionante de ceramică, cărbune și cenușă.

Cea mai veche exploatare din Europa a unei surse de apă sărată a fost cercetată în județul Neamț, la Lunca-Poiana Slatinei. Cele mai timpurii depuneri în acest punct aparțin comunităților Starčevo-Criș și se încadrează în prima jumătate a mileniului VI î. Hr. Nivelele stratigrafice au o grosime de peste 2 metri și sunt alcătuite din urme ale unor vetre, fragmente ceramice, cărbune, cenușă și sol ars, demonstrând exploatarea îndelungată a acestei surse de sare.

Economia

Economia agro-pastorală, sedentarizarea, salubrizarea și organizarea spațiului de locuit au favorizat o creștere demografică în rândul populației neolitice, însă au determinat o nevoie constantă de căutare a resurselor pentru satisfacerea cererii.

Boabele carbonizate, descoperite uneori în adevărate silozuri, amprentele de semințe imprimate în lut ars și cantitățile mari de pleavă tocată din pasta vaselor ceramice sau pereții locuințelor, probează practicarea agriculturii ca ramură principală a economiei neolitice. Au fost identificate mai multe specii de cereale, dintre care ponderea cea mai ridicată o au grâul, prin formele sale primitive, puțin productive, orzul și ovăzul, și de plante leguminoase, precum lintea și mazărea.