Sala VIII
Sfârșitul civilizației Cucuteni-Tripolie
În faza finală a culturii Cucuteni se remarcă o continuare și o dezvoltare a tradițiilor materiale și spirituale ale fazei anterioare, civilizația de la est de Carpați atingând acum un nivel proto-urban. În acest context, cercetarea invocă un spor demografic fără precedent și apariția așezărilor de mari dimensiuni.
Apariția atelierelor specializate de producere a ceramicii reprezintă unul dintre aspectele specifice acestei etape de evoluție. Olăria este decorată exclusiv prin pictură (bicrom și tricrom), cu motive spiralo-meandrice și geometrice, care acoperă în special partea superioară sau interiorul vaselor, dar și reprezentări antropomorfe sau zoomorfe. Unele din stilurile picturale apărute în etapa precedentă continuă și acum, alături de altele noi. Reprezentative pentru această fază sunt rezultatele cercetărilor din siturile de la Văleni-Cetățuia, Ghelăiești-Nedeia, Poduri-Dealul Ghindaru, Târgu Ocna-Podei.
Dispariția civilizației cu ceramică pictată sud-est europeană, agricultori sedentari prin definiție, s-a produs treptat în a doua jumătate a mileniului IV î.Hr. din cauza unui complex de factori de natură internă și externă.
Schimbările climatice, prin reducerea cantităților de precipitații și scăderea temperaturilor, care au adus o aridizare pe un teritoriu vast și diminuarea producției agricole pentru o populație aflată în continuă creștere demografică, au reprezentat începutul declinului în plan economic pentru comunitățile Cucuteni. Studiile bio-arheologice mai recente sugerează că în aceeași perioadă își fac apariția în sud-estul Europei și primele epidemii. În faza finală de evoluție a culturii Cucuteni-Tripolie au loc presiuni puternice dinspre stepa nord-pontică, din partea comunităților nomade de crescători de animale, adaptate mai bine climei aride. Pe fondul acestor schimbări, se produce transformarea treptată a modului de viață a populațiilor predominant agrare.
Metalurgia
În spațiul carpato-dunărean, primele obiecte apar în mileniul V î.Hr., fiind realizate din cupru nativ sau, mai rar, din aur, prin batere la rece, în timp ce topirea metalului este mai bine documentată pentru etapa finală a eneoliticului. Reducerea minereurilor cuprifere și topirea aramei pot fi asociate cu utilizarea cuptoarelor speciale de ars ceramica unde erau obținute temperaturi ce depășesc 1000 °C. Prin turnarea în tipare de piatră sau lut se puteau obține unelte și arme (topoare, pumnale, dălți, ace, împungătoare), dar și obiecte de podoabă (brățări, pandantive, verigi, inele, mărgele, discuri ornamentale). Un procedeu complex, numit „al cerii pierdute”, presupunea modelarea din ceară a obiectului dorit, acoperirea cu lut, eliminarea cerii prin ardere, urmată de turnarea metalului topit în tiparul rezultat, astfel încât erau obținute obiecte cu forme și decoruri variate.
Cultul morților
După mai mult de un secol de cercetări nu a fost descoperită nicio necropolă în care populația cucuteniană și-a depus defuncții. Lipsa contextelor funerare dintr-un teritoriu vast, controlat pentru mai mult de un mileniu de comunitățile Cucuteni, nu poate fi decât rezultatul respectării riguroase a riturilor și ritualurilor funerare.
Numărul mormintelor identificate este foarte redus, fiind considerate exclusiv depuneri ritualice. Trebuie evidențiate situațiile de la Traian-Dealul Fântânilor, unde au fost cercetate patru morminte, scheletele fiind depuse în gropi alături de un bogat inventar ceramic, și de la Girov-Mănioaia, unde au fost descoperite în interiorul unei locuințe arse patru schelete, trei de copii și unul de femeie. La Poduri-Dealul Ghindaru, într-o groapă, pe un pat de 30 de centimetri de semințe carbonizate, a fost așezat un craniu de copil, în timp ce într-o groapă îngustă au fost descoperite părți dintr-un schelet de adult, craniul fiind la baza gropii, în timp ce oasele lungi de la membrele inferioare se aflau la partea superioară a gropii.
Pe lângă astfel de depuneri, în unele situri cucuteniene, cum sunt cele de la Bodeștii de Jos-Cetățuia Frumușica și Poduri-Dealul Ghindaru, au fost descoperite diferite fragmente de oseminte umane, fără a fi evidențiat caracterul ritualic.
Practicile funerare ale comunităților Cucuteni rămân încă învăluite în mister. Printre ipoteze se numără abandonul cadavrelor în afara așezărilor și antropofagia ritualică, însă cea mai plauzibilă explicație, incinerația ritualică, poate fi asociată cu importanța focului în riturile și ritualurile din această perioadă, ca un mod de a marca comuniunea omului cu natura.