Motto: „Credința în Dumnezeu este tot ce dă frumusețe neamului nostru. Forța unei națiuni este credința în Dumnezeu.” – Părintele Justin Pârvu
La început, pe locul unde astăzi veghează ca o candelă aprinsă Mănăstirea Petru Vodă, Părintele Justin Pârvu a săpat un bordei și a înălțat o cruce. Într-un timp scurt, a reușit să înalțe o adevărată minune în Carpații Moldovei cu ajutorul lui Dumnezeu și cu credința oamenilor. Tărâm de poveste, încărcat de spiritualitate, timpul aici pare că s-a oprit în loc. Mulțime de oameni vin zilnic, ridică rugăciuni și se închină la mormântul Părintelui. Memoria afectivă a creștinilor români păstrează imaginea bunătății și a harului celui supranumit Ultimul mare duhovnic al neamului românesc, Părintele Justin Pârvu. Sfinția Sa și-a dedicat întreaga viață credinței în Dumnezeu, îndurând prigoana regimului comunist pentru crezul și convingerile sale. De-a lungul anilor, cuvântul său a adus mângâiere celor ce l-au ascultat, înțelepciunea sa a fost izvor pentru trezirea la conștiință a celor rătăciți, iar rugăciunea sa a vindecat suflete și trupuri.
Astăzi, 10 februarie, se împlinesc 105 ani de la nașterea cunoscutului duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă, reprezentant de seamă a spiritualității ortodoxe românești. Astfel, aceste rânduri se doresc a fi o evocare a vieții și personalității Părintelui Justin Pârvu. S-a născut la 10 februarie 1919, de ziua Sfântului Mare Mucenic Haralambie, în satul Poiana Largului (acum Petru Vodă), comuna Călugăreni (acum Poiana Teiului), județul Neamț și a fost botezat cu numele Iosif. Având o frumoasă îndrumare religioasă de la mama sa și crescând cu rugăciunea și dragostea pentru cele sfinte, a simțit chemarea sufletească pentru viața monahală încă din frageda copilărie. Mama sa îl lua duminicile și în zilele de sărbătoare pe la mănăstirile din ținutul Neamțului. Cea mai dragă i-a fost Mănăstirea Durău. Acolo, la poalele Ceahlăului, a simțit cel mai bine chemarea lui Dumnezeu. Cu Muntele Ceahlău și cu icoana cu Sfântul Munte Athos din casa copilăriei, a crescut în copilul de atunci ideea de rugăciune și evlavie. La vârsta de 17 ani, s-a hotărât să intre ca frate în obștea Mănăstirii Durău. Trei ani mai târziu, în 1940, este tuns în monahism, primind numele de Justin. La această mănăstire a cunoscut mari duhovnici, rodnici îndrumători ce au sensibilizat sufletul tânărului monah, între care amintim pe Părintele Pahomie, Părintele Domețian, Părintele Irinarh și Părintele Irimia Schimnicul.
Din anul 1938, începe cursurile Seminarului Teologic de la Roman, iar în 1939 se transferă la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica de lângă București. Hirotonit ieromonah în 1941, devine preot misionar în Batalionul 18 Vânători de Munte în perioada anilor 1942-1944, ajungând pe frontul de Est, la Odesa și în Crimeea. Revenind acasă, își continuă studiile la Roman până în luna mai 1948.
În data de 14 mai 1948, este arestat și condamnat la 12 ani de închisoare și muncă silnică pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”.Au urmat ani de suferințe prin închisorile comuniste de la Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Pitești, Periprava și Aiud, inclusiv cu muncă silnică în minele de la Baia Sprie și Cavnic. Părintele Justin Pârvu a intrat în detenție cu sufletul plin de dragoste, ajutor, încurajare și sfaturi, din care a dăruit și tovarășilor de suferință. A adus mărturie că aici a cunoscut cu adevărat ce este credința, cât și mila lui Hristos: „Temnița a fost ochemare. După o perioadă de îndoieli și întrebări, a urmat o perioadă de pace. Ea începea când reușeam să pătrundem în interiorul nostru. Aceasta e cea mai importantă experiență pe care o poți avea în timpul vieții: a te cunoaște pe tine însuți. Apoi, urmează o perioadă de consolidare pe calea suferinței, grație căreia reușești să te cunoști pe tine însuți. A fost total și simplu că noi ne redescopeream la acele ore pe patul suferinței: era o chemare. Temnițele comuniste erau fabrici de martiri în cel mai literar sens al cuvântului”.
Periplul său în temnițele comuniste a fost unul uimitor, experiențele teribile fiind transformate lăuntric în prilejuri de desăvârșire creștină. Cu puterea rugăciunii, a reușit să străpungă barierele întunericului și să transforme celula pușcăriei într-o chilie duhovnicească. În închisoare, a învățat să-și iubească cu și mai multă ardoare patria și cât de sfântă e noțiunea de neam. Anii de temniță de la Aiud îi număradupă o crenguță aflată la fereastra celulei: „La început, crenguța era o nuielușă subțire, iar când a părăsit Aiudul, nuielușa devenise copac”. Tot la Aiud, „în muzica zăvoarelor și a lanțurilor, în aceste adevăratefabrici de martiri”, a deprins adevărata rugăciune – rugăciunea născută din suferință, iubire și dăruire de sine.
În temniță, a învățat să se roage cu adevărat, iar frumusețea rugăciunilor și a Sfintei Liturghii din spatele gratiilor nu a mai trăit-o niciodată în libertate. Temnița nu a întrerupt rugăciunea, ci dimpotrivă, a amplificat-o. Ca preot, și-a asumat responsabilitatea de a schimba viața spirituală a celor ce sufereau alături de el. Săvârșise pe ascuns Sfintele Taine: Spovedania prin alfabetul Morse și Sfânta Liturghie cu mare sacrificiu și jertfă. Firmiturile de pâine ascunse în cusăturile hainelor erau suficiente pentru a prepara Sfânta Împărtășanie, iar acele zile se umpleau de bucurie și lumină. La Baia Sprie, în 1950, în adâncurile pământului, s-a petrecut o adevărată minune; cu amintirea acelor vremuri, Părintele Justin povestea că nu poate uita cât de frumoasă a fost Sărbătoarea Învierii. Pentru Sfânta Slujbă a Învierii au improvizat 30 de clopote din 30 de sfredele, apoi s-au adunat vreo 30-40 de deținuți și, în acea noapte a adâncurilor, la 40 de metri sub pământ s-a înălțat mai sus ca oricând rugăciunea. Vocea preotului răsuna puternic din inima minei: Veniți de luați Lumina! Din inima întunericului, lumina trecea din lampă în lampă la toți deținuții. Nimic nu a tulburat acel moment unic, iar, pentru câteva clipe, deținuții și gardienii deopotrivă au primit lumina iubirii.
Refuzând să se lepede de credință, în anul 1960 părintele Justin este condamnat la încă patru ani de închisoare. În anul 1964, este eliberat laolaltă cu deținuții politici care beneficiaseră în urma Decretului grațierii. Datorită greutăților întâmpinate după eliberare, ajunge să lucreze ca muncitor forestier. Ulterior, monahul este primit în obștea de la Mănăstirea Secu, unde va sluji ca preot și duhovnic între anii 1966 și 1974. În perioada cuprinsă între 1974 și 1989, va viețui ca preot-monah la Mănăstirea Bistrița, unde autoritățile comuniste i-au stabilit domiciliul forțat. În anul 1976, părintele va ajunge la mănăstirile de la Sfântul Munte Athos, iar după evenimentele din decembrie 1989 se întoarce la Mănăstirea Secu, unde va sluji ca preot și duhovnic timp de aproape un an.
După anul 1990, Părintele Justin a fost vârful de lance care a lansat ideea de cinstire a sfinților mărturisitori din temnițele comuniste, trăgând un semnal de alarmă în acest sens. Avea marele regret că nu a reușit să facă și mai mult pentru cei ale căror vieți au fost curmate în temnițele comuniste, că nu a reșușit să le asigure un loc în calendar printre ceilalți sfinți mucenici. Privind cu respect sacrificiul celor morți în închisorile comuniste, s-a rugat necontenit pentru pacea sufletelor acestora, reușind să aducă o mică parte din osemintele lor în cimitirul și biserica Mănăstirii Petru Vodă. A avut meritul de a readuce la suprafața istoriei recente a României și a conștiinței creștinilor adevărul despre mărturisitorii și mucenicii îngropați zeci de ani în uitare din cauza regimului comunist.
La Petru Vodă, în poiana copilăriei sale, Părintele Justin Pârvu va întemeia o mănăstire în amintirea celor care au pătimit în închisorile comuniste. Piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, a fost pusă în ziua de 4 mai 1991. Așa cum el însuși mărturisea,„Mănăstirea este închinată martirilor căzuți din 1948 și până în 1964. În cinstea lor, am simțit cu toată puterea sufletului meu că trebuie să fac aici un locaș unde trebuie să fie pomeniți nu numai cei din Aiud, ci și cei din Gherla, Pitești, Jilava și din celelalte centre mari de tortură ale tineretului nostru. Eu am simțit toată suferința și, dacă nu aș fi pus-o în practică aici, în viețile credincioșilor, nu m-aș osteni pentru ei așa mult. Dar am suferit și simt nevoile și greutățile lor și stau și îi ascult și ca orice lucru care îți place, nu mă obosește. Hramul pe care l-am ales, patronii pe care i-am așezat, a fost pentru că aceștia sunt căpeteniile oștilor cerești nevăzute și apărătorii neamurilor, vestitorii și sprijinitorii neamului omenesc”. Stareț și mare duhovnic, a făcut din chilia sa de la Petru Vodă un loc „îngropat în popor”, mulțime de oameni primind zilnic binecuvântare, sfat, dragoste și milostenie din partea Sfinției sale.
În împrejurimile mănăstirii, va pune temelia unui schit de maici – Mănăstirea Paltin, a unui cămin pentru copii și a unui azil pentru bătrâni. În anul 2003, înființează o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită „GlasulMonahilor”, iar din 2009 apare cu binecuvântarea sa revista „Atitudini”. În anul 2008, Părintele Justin Pârvu este ridicat la rangul de arhimandrit.
La 16 iunie 2013, a pășit în lumina veșnică a lui Hristos și a fost înmormântat la ctitoria sa, Mănăstirea Petru Vodă, loc binecuvântat de pelerinaj ortodox românesc. Având în gând și în inimă până în ultimele momente ale vieții sale pe Dumnezeu, neamul românesc și familia creștină, părintele a dorit să comunice acestui popor, lăsându-i drept testament următoarele povețe: unitate, pocăință, ascultare și rugăciune. Acum, Duhovnicul neamului românesc veghează din ceruri asupra noastră, însă faptele sale și amprenta pe care a pus-o pe destinele noastre au rămas aici și vor rămâne veșnic vii.
Veșnică să-i fie amintirea și pomenirea!
Muzeograf,
Maria Mihăilă
Bibliografie:
Alui Gheorghe, Adrian, Părintele Justin Pârvu: o misiune creștină și românească, Editura Doxologia, Iași, 2013.
Din învățăturile și minunile Părintelui Justin, Fundația Justin Pârvu, Petru Vodă, 2013.
Herman, Vlad, Avva Justin Pârvu – Mărturii. Amintiri. Minuni, Editura Areopag, București, 2014.
Interviuri cu Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu, Petru Vodă, 2014.
Ne vorbește Părintele Justin, vol. III, Fundația Justin Pârvu, Petru Vodă, 2015.
Ne vorbește Părintele Justin, vol. IV, Fundația Justin Pârvu, Petru Vodă, 2021.
Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei, Fundația Justin Pârvu, 2017.
Păvăleanu, Vasile, Viața Cuviosului Părinte Justin Pârvu, vol. II, Editura Doxologia, 2018.
Stuparu, Florin, Justin. Album monografic, Editura Scara, București, 2014.